Sunetul frunzelor uscate
De vant pe drumuri sunt purtate
Ce-n picioare sunt calcate
De suflete reci si neinduplecate
Si de oameni prea nepasatori
Dar sigur sunt pe-aceeasi strada
Si unul sau doi poeti mai visatori
Urmarind aceeasi prada
Pentru ei fosnetul frunzelor este cea mai minunata melodie
Si pentru ei ar fi o binecuvantare sa stea pe-o banca-n preerie.
Toamna se asterne si sufletele celor mai sensibili
Dar care nu sunt chiar atat de fragili
Sunt calmisi au speranta ca in asta lume vor gasi
Scopul sau motivul de-a trai
Mereu mi-ai daruit aceleasi flori albaste
Care aveau sa nu-si faca efectul in vietile noastre
Acele flori albastre vesnice aveau sa fie
Flori albastre de nu ma uita,cand iubitea-mi inca era vie
Florile s-au uscat,iubirea mi s-a ofilit
Si-am lasat in urma tot ce-mpreuna am cladit.
Aceeasi strada,aceleasi frunze,acelasi fosnet zgomotos
Acelasi caine plouat,plin de purici si flocos
Acelasi anotimp,persoane diferite
O iubire franta,suflete dezamagite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu