Un trist apus de iulie

                     Si se apropie Craciunul...Mai sunt cateva zile si s-ar fi implinist un an.Sunt atatea luni de cand sper ca o sa-mi sune telefonul iar vocea ta o sa se auda la celalalt capat...Sunt doar simple vise.Sunt pur si simplu halucinatii ale unei minti demente.Dar mi-e imposibil sa nu ma gandesc.Nu pot sa fiu indiferenta acelor zile in care leneveam la umbra unui copac,pe o banca a unui parc.Nu pot fi indiferenta in fata serilor senine in care ne plimbam pe strazi si priveam la becuri.NU POT!Ele inseamna totul pentru mine.TU POTI FI INDIFERENT IN FATA LOR?...nu mai conteaza nimic?DA!E adevarat.Eu am rupt firul acestei povesti.Dar nu pentru ca nu mi-a pasat.Ci din contra.Poate a contat prea mult!Poate am vrut mai mult de la noi.Poate am vrut ca naratiunea acestei relatii sa nu se sfarseasca...Pacat.
                    Nu pot sa trec pe langa banca albastra fara sa-mi amintesc de ceva ce mi-ai spus.Nu pot sa nu ma gandesc la tine fara sa-mi amintesc de noi.Dar ce e drept mi-ai spus ca daca se va intampla si a doua oara nu va mai fi cale de intoarcere...Simt pur si simplu cum ceva ma sfasie.Ceva in mine doare.Nu mai pot suporta durerea.Ochii tai caprui chiar fura inima oricui...
                   Nu mai pot suporta durerea ce ma apasa cand ma gandesc la sarbatori.Acum aproape un an eram fericiti.Eram numai noi.Eram doar noi doi.Niciodata nu a contat altceva sau altcineva.Amintirea ta...e amintirea fericiirii...amintiri lasate-n urma unui trist apus al lunii de iulie.
                     Acum din noi nu a mai ramas nimic.Nici macar.....Nimic spune totul.Nimic nu va mai fu la fel.Nu vei putea ierta oricat de mult mi-as dori.Din nefericire.toare sperantele mele au disparut.Nu mai sper la nimic.Pur si simplu nu ar mai avea nici un rost.