Sa poata fi fericirea oare sentiment deplin?Sa fie ea permanenta?Oare ne poate insoti pe tot parcursul drumului nostru anevoios care este asemeni unui rau de munte...cu multe urcusuri si coborasui?Va binevoi sa fie mereu alaturi de noi si sa ne ajute sa fim mai optimisti in ceea ce priveste viitorul?Viitor-toata lumea utilizeaza acest cuvant fara a avea certitudinea ca va mai exista a doua zi(de exeplu unii fac planuri de viitor-in 3 ani cu banii aia imi cumpar o masina X sau vreau ca in 3 ani dupa ce termin facultatea sa plec in tara Y).As fi o ipocrita daca as avea curazul sa scriu ca eu nu ma gandesc la viitor...Ma gandesc mereu la el cu un foarte mare optimism.Am si eu vise ca toti ceilalti!Sunt o persoana banala sau poate ca nu am cine stie ce calitati exceptionale, nemaivazute .Sunt unica prin felul meu de a fi,dar azi nu scriu despre mine ci despre fericire....
De ce ea apare cand renuntam sa o mai cautam?Ea apare cand suntem mai deznadajduiti mai pierduti de toti si de toate.Ea apare cand viata isi pierde culoarea,cand sufletul isi pierde esenta,cand ce credeam ca e mai important dispare.Atunci apare ea si ne intinde o mana de ajutor...ne arunca un colac de salvare pentru a nu ne ineca,ne salveaza!Ea este salvarea!
De ce ne petrecem oare atata timp cautand-o,iar ea se afla aici...exact langa noi...iar noi nu suntem capabili sa o vedem,sa ii simtim caldura,sa ii simtim prezenta.Probabil e prea aproape pentru a o putea depista.Dar eu stiu ca sufletul nostru o simte,inima ne spune ca ea e aproape.Inima ii simte prezenta iar ratiunea ne impiedica sa o vedem!
 | ||
| Pricesc pe fereasta si astept o minune. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu